CONSILIERE PARENTALĂ

ÎNCREDEREA COPIILOR ÎN PĂRINȚI

-referat-

MOTTO: „Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti.” – N. Iorga

De multe ori ni se întâmplă să uităm faptul că noi ca părinți suntem niște modele pentru copiii noștri. De fapt, copiii noștri caută să ne copieze în cele mai mici amănunte. De aceea suntem datori să avem grijă cum ne comportăm și ce cuvinte folosim în prezența copiilor noștri. Problemele noastre de familie, discuțiile pe care le avem între noi nu trebuie rezolvate în niciun caz în fața copiilor. Una dintre imaginile cele mai distrugătoare în ceea ce privește încrederea copiilor în părinți este atunci când cei doi se ceartă sau își adresează cuvinte urâte, vulgare unul altuia în fața copilului. Părintele este un punct de reper pentru orice copil, este un suport fără de care copilul este dezorientat, așadar părintele trebuie să aibă multă grijă în ceea ce privește comportamentul ireproșabil în fața copiilor.

În momentul în care acest punct de reper este distrus, de cele mai multe ori copilul este dezorientat iar viața și comportamentul lui intră în derivă. Așa se explică faptul că cei mai mulți copii care au probleme cu delicvența juvenilă provin din familii dezorganizate, cu părinți despărțiți, alcoolici, din familii în care violența în familie este la ea acasă, din familii care, practic, nu mai sunt FAMILII pentru ei. De ce? Pentru că ori de câte ori copilul este nesigur de un anumit lucru își privește părinții drept în ochi, căutând un punct de reper și un ajutor care să-i ghideze către răspunsurile pe care le caută. Poate un copil să găsească astfel de răspunsuri în ochii părinților atunci când ei au probleme? Pot astfel de părinți să-și ajute copiii? Mai sunt astfel de părinți modele pentru copii? Cu siguranță, nu! Așadar, părinții trebuie să fie și să rămână primul și cel mai important sprijin și reper moral pentru copiii lor.

Cauzele neîncrederii copiilor în părinți

1. Pe primul loc se află discuțiile în contradictoriu ale celor doi soți în fața copiilor. Certurile dintre cei doi soți șubrezesc încrederea pe care copilul o are în părinți, deoarece în acel moment copilul nu-i mai percepe ca pe două persoane puternice, care pot face față oricăror situații, ci ca pe două persoane slabe, care dau vina unul pe celălalt pentru eșecurile din relația lor, în loc de a-și asuma fiecare răspunderea pentru restaurarea situației familiale și pentru rezolvarea problemelor.

2. De cele mai multe ori, părinții nu sunt consecvenți în luarea măsurilor pentru îndreptarea greșelilor copiilor. În felul acesta, copiii îi percep, încă o dată, ca pe niște persoane slabe, incapabile de a rezista „șantajului” lor. Părinții se lasă prea ușor convinși de rugămințile sau lacrimile copiilor să îi ierte. În felul acesta, în mintea copiilor se naște ideea că și data viitoare va fi la fel.

3. O altă greșeală a părinților este aplicarea de pedepse inutile atunci când nu este cazul. Greșelile mici pot fi trecute cu vederea după o mustrare făcută pe înțelesul copiilor. Copiii trebuie mai întâi făcuți să înțeleagă ce anume au greșit și cum trebuie să-și recupereze greșeala. Altfel, riscăm ca ei să nu înțeleagă unde și când au greșit, să nu-și recunoasă greșeala și data viitoare să recidiveze.

4. Chiar și atunci când greșeala trebuie pedepsită, pedeapsa trebuie să fie pe măsura greșelii, nu trebuie exagerat. Părinții care dau dovadă de autoritate exagerată vor fi percepuți întotdeauna de către copii ca niște tirani, de care trebuie să asculte de frică. Ei nu vor avea niciodată respect pentru astfel de părinți, nici chiar atunci când vor fi mari. Respectul nu se câștigă prin frică, ci prin încredere!

5. O altă greșeală a părinților este incapacitatea  lor de a fi prieteni cu propriii lor copii. În acest sens, există două direcții total opuse. Unii spun: „Îmi iubesc copilul, dar nu trebuie să-i arăt. Îl sărut numai în somn.” Greșit! Copilul are nevoie să vadă că este iubit, dar trebuie să vadă și că părinții săi sunt niște persoane corecte, care nu tolerează greșelile lor și care nu pot fi „șantajabili” de către ei. Altă atitudine este: „Eu te-am făcut, eu te omor!” În cazul acesta, copiii nu-și vor percepe în niciun caz părinții ca pe niște prieteni, ci mai degrabă ca pe niște dușmani ai lor, ca pe niște persoane care le doresc răul, mai ales dacă astfel de replici se repetă. Așadar, ei îi vor percepe ca pe un pericol, nu ca pe o sursă de încredere.

În concluzie, comportamentul copiilor depinde foarte mult de comportamentul propriilor părinți, care nu sunt altceva decât o oglindă fidelă pentru ei.

Leagănul pisicii

Ieri, a venit pe lume copilul ce-l doream
S-a întâmplat așa cum o visam.
Dar în călătorii eram plecat mereu
Și-a învățat să umble fără să știu eu.
Primele vorbe cand le-a spus, acasă nu eram,
Și a crescut, și-l auzeam
“Tăticule, ca tine am sa fiu când mă fac mare,
Tăticule ca tine am sa fiu.”

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, tăticule?” “Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi baiețelul a făcut zece anișori
“Mulțumesc tăticule pentru minge, mi-a spus din ochișori”;
“Hai să ne jucăm
Hai să mă-nveți s-o aruncăm”;
I-am spus: “Nu azi, că sunt pe grabă
Și am cam multă treabă”.
“In regulă” a grăit,
Și a plecat spășit,
Dar zâmbetul nu l-a părăsit
“Taticule, ca tine am sa fiu când mă fac mare,
Taticule ca tine am să fiu”.

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Când vii acasă, tăticule?” “Nu știu,
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Deunăzi s-a întors de la facultate,
Si recunosc că-i un bărbat și jumătate.
“Fiule, sunt mândru de tine. Nu poți să stai?”
A dat din cap și mi-a zâmbit, dar vai,
“Aș vrea cheile de la mașină să mi le dai,
Și ne vedem noi mai târziu. Ce faci, nu mi le dai?”

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Cand vii acasă, fiule?” “Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

M-am pensionat de mult și băiatul meu a plecat de acasă
L-am sunat deunăzi, într-o după-masă,
I-am spus “Aș vrea să te văd, dacă n-ai alt program.”
Mi-a zis “Cu drag, tată, dar am și eu ceva în plan.
Vezi tu, slujba cea nouă… și copiii au gripă
Dar mi-a facut plăcere să vorbesc cu tine, în pripă.”
Într-adevar s-a facut mare și e exact ca mine.
Băiatul meu cel drag, este la fel ca mine.

Leagănul pisicii și lingurița de argint cea bună
Baiețelul cel trist și omul de pe lună.
“Cand vii acasă, fiule?” “Nu știu
Dar o să stăm de vorbă, promit, când am să viu.”

Poem scris de de Harry Chapin