EFECTELE
MICULUI ECRAN ASUPRA MINŢII COPILULUI
Fără să generalizăm , se poate spune că trăim
într-o societate în care părinţii dedică tot mai puţin timp copiilor ,
preferand să îi uite în faţa televizorului, pentru a-şi putea rezolva
problemele casnice.
Voi prezenta în continuare
un material deosebit de important, bazat pe cercetări aprofundate, din care se
poate înţelege cat de grave pot fi efectele micului ecran asupra minţii
copilului.
Materialul prezentat reprezintă un extras din cartea cu același nume scrisă de Gheorghe Virgiliu.
În urma cercetărilor
desfăşurate în ultimii ani s-a ajuns la concluzia că vizionarea TV şi
calculatorul dăunează dezvoltării şi funcţionării creierului uman.
Aceasta, deoarece activitatea corticală,
atunci cand ne aşezăm în faţa ecranului este complet diferită de aceea
întalnită în mod obişnuit în viaţa oamenilor. Cele cateva ore petrecute zilnic
de copii în faţa televizorului şi a calculatorului, încă din primii ani de
viaţă , vor influenţa definitoriu modul în care creierul va răspunde pe viitor
la provocările lumii reale, modul în care va procesa informaţia.
Astfel, mintea tinerilor ajunge să fie dependentă de starea de
pasivitate, de neconcentrare, şi negandire, care i-a fost indusă zilnic, cateva
ore, prin intermediul vizionării.
Emisfera stangă a creierului, a cărei
activitate este inhibată cand privim la televizor, nu se dezvoltă normal, ceea
ce va face ca tinerii aceştia să fie deficienţi în ceea ce priveşte gandirea
logică şi analitică, în vorbire, în construirea frazei, în scris şi
citit-procese desfăşurate în ariile acestei emisfere.
Cele mai grave sunt consecinţele pe care
televizorul şi jocurile pe calculator le au asupra funcţionării părţii din faţă
a creierului- cortexul prefrontal- care îl deosebeşte pe om de animal -slăbirea capacităţii de concentrare, scăderea memoriei,
apariţia stării de pasivitate şi a plictiselii, a depresiilor, a anxietăţii şi
a tulburărilor de personalitate.
Vizionarea afectează, de
asemenea, capacitatea de concentrare a atenţiei, slăbeşte motivaţia şi
favorizează comportamentele instinctive-bulimia, agresivitatea şi pulsiunile
sexuale.
Acestea sunt doar cateva din motivele pentru
care Academia Americană de Pediatrie(Reinsenberg, 1998) recomandă ca pană la 2 ani copiii să nu fie lăsaţi să se uite la
televizor, iar după această varstă, pe toată perioada varstei şcolare, să se
limiteze timpul vizionării-cumulat-televizor, video sau calculator- la una ,
cel mult două ore pe zi.
Unii autori opinează ca măcar pană la 5-6
ani, cand se încheie prima perioadă esenţială în dezvoltarea creierului, copiii
să fie ţinuţi departe de televizor şi de calculator.
Copilul nu se poate opune. El nu
are discernămantul necesar, de aceea este important să fie apărat de mijloacele
care-i pun în pericol sănătatea mentală şi viitorul.
Cum ar putea oare un copil să se protejeze
singur în faţa unor tehnologii care fascinează, au un caracter hipnotic şi care
dau dependenţă.Mai cu seamă în condiţiile în care ei nici măcar nu bănuiesc
pericolul şi nu-şi pot imagina consecinţele?
Acesta e rolul părinţilor: de a-I apăra şi
călăuzi pe cei mici pană cand vor căpăta discernămantul necesar ca să se
descurce singuri în viaţă.Desigur, este mult mai simplu să-i abandonăm în faţa
unui ecran ca să ne vedem de treabă, sau ca să adunăm ceva bani pentru a le
putea asigura viitorul.Ar trebui însă să ne gandim şi la faptul că după 10-15
ani petrecuţi în faţa unui ecran, cateva ore pe zi, copiii noştri s-ar putea să
nu mai aibă nici un viitor.
Se vorbeşte foarte mult de drepturi. Oare n-ar trebui să le asigurăm copiilor noştri dreptul
fundamental la mai multă afectivitate, la mai mult timp petrecut împreună cu
ei, la o stimulare normală a minţii şi trupului, pentru a fi păziţi în faţa
ofensivei unor mijloace care le pot distruge mintea?
Începand cu aprilie 2007 a început să
funcţioneze şi la noi Asociaţia pentru apărarea familiei şi copilului care poate
fi gasită la numerele de telefon 021-3355495 sau la 0745-033090.Aici se pot
cere date despre prevenirea şi combaterea deficitului de atenţie şi
hiperactivitate-ADHD.
Şi pentru adulţi, vizionarea constituie un
important factor în intensificarea stării de nervozitate şi agitaţie mentală,
în slăbirea capacităţii de concentrare şi a memoriei.
Pe de altă parte, nu se poate susţine faptul
că majoritatea copiilor nu mai vor să înveţe, deoarece mulţi dintre ei urmează
chiar tratamente medicamentoase pentru creşterea succesului şcolar sau cursuri
speciale pentru recuperarea deficienţelor. Şi în Romania , numărul copiilor
trataţi de adhd este în creştere.Aşadar, ca o concluzie, se poate susţine
faptul că tinerii de azi nu mai pot învăţa şi avea aceleaşi rezultate şcolare
ca ale tinerilor de acum cateva generaţii pentru că nu-i mai ajută mintea.Devin
, oare copiii mai puţin inteligenţi?
Recentele rezultate ale Institutului Naţional
de Evaluare a Procesului Educaţional din America au indicat apariţia unor
importante deficienţe în ceea ce
priveşte capacităţile cognitive de un nivel superior, mai cu seamă cele
necesare pentru o înţelegere profundă a textului scris, în matematică şi în
ştiinţe.
Rezultatele la matematică sunt deprimante
cand li se cere elevilor să-şi concentreze atenţia la probleme care necesită
mai mult de o etapă. De exemplu, doar 44% dintre absolvenţii de liceu pot
calcula restul ce ar trebui să le revină de la 3 dolari care au fost plătiţi
pentru două articole comandate la masa de pranz.
După Albert Shanker, preşedinte al Federaţiei
Americane a Profesorilor, doar 20% dintre tinerii de 20 de ani pot scrie în mod
corect o cerere de angajare, doar 4% înţeleg o mostră de program de autobuze şi
doar 12% pot aranja 6 fracţii comune în ordinea mărimii.Doar 20-25 % dintre
actualii elevi, arată dl Shanker, pot învăţa efectiv prin metodele tradiţionale
de predare.
Efectele acestor tendinţe , universal
observate au început să devină evidente chiar şi în cele mai bune colegii,
astfel ca profesorii au găsit de cuviinţă să coboare nivelul sarcinilor pentru
scris şi citit, precum şi aşteptările în ceea ce priveşte gandirea analitică.
Însă, în ciuda efortului depus de profesorii şcolilor elementare pentru
îmbunătăţirea programei, elevii nu arată vreun caştig vizibil în deprinderile
de ordin superior.(Healy, 1990)
Copilul în faţa televizorului nu are parte de
experienţa obişnuită a limbajului, de stimularea dialogică a gandirii şi
reflecţiei pe care părinţii, bunicii sau mediul uman , în general, le oferă. Stimulii vizuali şi analitici percepuţi în faţa micului
ecran sunt atat de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încat depăşesc
capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor
importante procese mentale.
COPIII SE OBIŞNUIESC DE LA
TELEVIZOR SĂ NU MAI DOREASCĂ SĂ ÎNŢELEAGĂ CE SE ÎNTAMPLĂ ÎN LUMEA CARE ÎI
ÎNCONJOARĂ.SE MULŢUMESC DOAR CU SENZAŢIILE.(LARGE, 2003)
Experienţa
vizionării TV nu este una a spaţiului şi
a timpului real, a distanţelor şi a duratelor reale, ci a unora virtuale,
sugerate sau doar simulate în interiorul lumii televizorului. Copilului îi
lipseşte posibilitatea cunoaşterii prin atingerea şi manipularea fizică a
materialelor, una dintre condiţiile desfăşurării procesului de cunoaştere şi ,
prin urmare, de structurare a traseelor neuronale. Prin televizor, cei mici
sunt lipsiţi de liniştea şi răgazul necesare dezvoltării mecanismelor limbajului
intern şi ale gandirii reflexive.
Televizorul, nu numai că nu
favorizează o participare interactivă la procesul de cunoaştere, ci dimpotrivă
presupune o experienţă pasivă şi pasivizantă pentru mintea umană.
După vizionarea prelungită copiii
vor avea tendinţa de a rămane în aceeaşi stare de pasivitate sau de neimplicare
în cunoaşterea lumii reale. Celor care se uită mult la TV li se
sărăceşte în mod proporţional capacitatea de a imagina jocuri, le slăbeşte
dinamismul mintal.(Winn, 1996)
Proporţional cu creşterea timpului petrecut la televizor scade dispoziţia sau
plăcerea unei implicări în viaţa comunitară şi chiar în cea de familie.
Majoritatea
specialiştilor în domeniu susţin că nu trebuie permis ca TV să înlocuiască
jocurile fizice-alergatul, înotul etc.-lucrul de mană –a construi, a coase , a
întreprinde , în general ceva cu mainile sau alte activităţi prin care cele două părţi ale corpului-
stanga –dreapta şi conexiunile corespunzătoare lor din creier învaţă să se
coordoneze între ele.(HEALY, 1990)
Copiii au
nevoie de părinţi, în special de mamă, care să le călăuzească fiecare
pas, să le vorbească, învăţandu-i încet-încet cum să folosească limba, cum să
înţeleagă realitatea, să gandească şi să simtă, în general.
Experienţa spaţiului şi a
timpului real, cunoaşterea prin atingere şi întrebuinţare a lucrurilor care-l
înconjoară pe copil, joaca, de asemenea, au un rol deosebit de important.
Copilul trebuie să se implice activ în diferite jocuri folosindu-şi imaginaţia
şi interacţionand cu alţi copii.Toate acestea constituie mediul ideal pentru
dezvoltarea normală a minţii copilului, pentru punerea bazelor structurale şi
funcţionale ale creierului, necesare tuturor activităţilor de mai tarziu.
Aşadar, vizionarea Tv
,şi a calculatorului scade nivelul de inteligenţă şi performanţele
intelectuale, creează o atitudine mentală pasivă, cultivă plictiseala,
dezinteresul sau apatia şi inhibă comportamentele sau iniţiativele de ordin
subiectiv,” îi antrenează pe oameni pentru a fi momai”(MANDER, 1978)
Prof.inv.prescolar
: VERONICA GOŞNEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu